De ceva vreme nu mai eram multumita cu jobul actual. Si dupa cateva luni de nemultumiri si comentat cu cativa colegi, m-am hotarat ca degeaba stau si ma plang daca nu fac nimic, asa ca m-am pus cu burta pe cautat un serviciu nou, mi-am updatat CVul si profilul de LinkedIn, mi-am refacut designul la websiteul personal si am adaugat cate una alta in portofoliu si m-am pus pe aplicat la joburi. Nu-i nevoie sa zic ca sunt in continuare putine joburi, mai ales pt juniori, insa nimic nu e imposibil. Dupa multe refuzuri (locuiesti in Rotterdam, e prea departe; ne pare rau, cautam pe cineva cu mai multa experienta; olandeza e obligatorie pt aceasta pozitie, etc), am fost sunata de un recruter din UK pentru un job pe pozitia de webdesigner.
Aplicasem la un job din Amsterdam pe un site de joburi olandez. Recruterul vroia sa stie daca mai sunt interesata si daca da, daca poate organiza un interviu prin telefon. Eu sigur ca eram interesata. Jobul parea ca mi se potriveste perfect. Cautau un webdesigner cu ceva cunostinte de IT si cu experienta in ecommerce. Perfect. Am terminat facultatea de info, lucrez ca webdesigner de 2 ani si ceva si in ultimul an lucrez la o companie care detine 4 magazine online.
Am avut interviu de 15min cu 2 webdesigneri, unul de la sediul companiei in Cambridge, altul de la sediul din Amsterdam. Am vb, le-am povestit cine sunt, ei mi-au povestit cine sunt ei si ce face compania. Hm, interesant. Vedem ce o sa se intample. Fain ca recruterul m-a sunat la vreo jumatate de ora dupa interviu sa ma intrebe ce parere am de companie si job, daca mai sunt interesata. Fain cand se intereseaza omul asa. Normal, e in interesul lui, but still…
Citește și: Sfaturi utile în fotografie
Dupa inca vreo doua zile ma suna iar recruterul sa stabileasca un alt interviu, de data asta fata in fata, in Amsterdam. Fac pe dracu in patru si-mi iau liber de la servici (nu mai avem zile de vacanta asa ca am sunat si am zis ca-s bolnava) si ma duc la interviu. Ajung acolo intr-o miercuri, fac cunostinte cu acelasi webdesigner cu care vb la telefon in primul interviu si-mi spune ca voi avea 2 interviuri, de cam vreo ora fiecare. Eu uimita, normal, ma asteptam la unul singur. Si ma bucuram in sinea mea ca aveam suficient timp (bolnava fiind). Primul interviu a fost cu el si cu un product manager, al doilea cu un usability specialist si un developer, toti urmand sa fie in aceeasi echipa de Front End, unde era si jobul pt care aplicam.
Totul a durat cam 2ore jumate si au fost printre cele mai grele interviuri la care am fost eu. Si nu pt ca ma intrebau de portofoliu (pe care apropo l-am prezentat pe un iPad si erau impresionati oamenii, ura!), sau ca-mi puneau intrebari de uzabilitate si design, dar pt ca imi puneau si intrebari de IT si de gandire comerciala. Mi-au explicat modelul de afaceri a companiei si m-au pus sa compar cu un alt model existent in aceeasi bransa. Am fost luata prin surprindere, ce sa mai. Mi-au pus neuronii la munca, le-am povestit eu acolo ce si cum credeam si…
A mers bine pt ca vineri primesc email seara tarziu de la recruter cum ca oamenii ma vor in echipa si ca urmeaza o oferta saptamana viitoare de la recruterul local (adica o tipa care lucra pe departamentul lor de HR) si ca el spera sa se finalizeze totul saptamana urmatoare. Eu bucuroasa nevoie mare.
Saptamana urmatoare, marti asa, imi trimite email recruterul ca managerul pe departamentul de IT (echipa de front-end face parte din acest departament) vrea sa aiba o intalnire cu mine. Mkay. In cateva schimburi de emailuri, realizez ca e de fapt tot interviu, ceea ce inseamna ca dragul de recruter a inteles gresit. Nu obtinusem inca jobul ca webdesigner. Asa ca urma sa mai merg la inca un interviu. Deja eram derutata de procesul lor de recrutare si dezamagita de comunicarea intre mine, recruter, companie, recruter si mine. Mda.
Merg la al patrulea interviu si intalnesc managerul si viitorul meu sef, senior webdesigner, acelasi tip pe care l-am avut si la primul interviu telefonic, si la al doilea interviu, si la al patrulea. Fiind team leader pe echipa in care angajau un viitor webdesigner, era normal ca el sa fie prezent de-a lungul intregului proces de recrutare. Si ultimul interviu, descopar eu, era ca sa afle oamenii daca am gandire comerciala. Pentru companie era f important sa pot gandi comercial si sa inteleg ce vinde, de ce si cum pot face ca site-ul sa vanda cat mai mult. Si asta, ziceau ei, nu se prea poate invata. Ai sau nu ai, poti gandi asa sau nu poti. De asemenea, am aflat ca in urma interviului, puteau sa se intample 3 lucruri: 1. sa ma vrea si sa-mi faca o oferta; 2. sa nu ma vrea si sa-mi zica asta; 3. sa nu fie siguri si sa ma invite la inca un interviu. Pt ei nu conta cat timp dura si cate interviuri avea cu cineva, ce era important era ca toata lumea sa fie sigura ca un candidat e persoana potrivita pt jobul respectiv.
In aceeasi zi, dupa-amiaza, primesc email ca ma vor in echipa si ca oferta urmeaza luni sau marti. Va dati seama ca in momentul ala eram cat se poate de sceptica. Recruterul mi-a zis fix acelasi lucru cu o saptamana in urma. Asa ca am zis ca o sa ma bucur cand o sa vad oferta.
Vine ziua de luni, nici o veste, vine ziua de marti, nici o veste. Marti dupa-amiaza primesc email de la recruterul din UK ca tipa de pe HR care pregateste oferta calatoreste si e in Berlin si ca urmeaza sa trimita in seara aia o oferta sau a doua zi dimineata. Eu… mkay.
Seara tarziu, stateam in pat, cu telefonul in mana, pe Twitter, Andi langa mine dormea. Primesc email forwardat de recruter de la tipa pe HR. Am vazut salariul si am scos un tipat mic. E bun ce sa mai, mi-a intrecut asteptarile si chiar si sperantele. Bineinteles, am citit apoi ca imi dau numai o parte din banii necesari pt transport, restul trebuie sa acopar eu (si abonamentul de tren intre Rotterdam si Amsterdam nu e chiar floare la ureche), dar chiar si asa, la final dupa ce trag linie, o sa am salariul un picut mai mare. Iar la asta se adauga beneficii misto, gen: pensie si asigurare medicala colectiva (ceea ce inseamna un discount maricel), bonusuri trimestriale, 26 de zile de vacanta (minimul prin lege e 21 iar acum eu am doar 22) cu posibilitate de cumparat inca 5 (adica neplatite), masa de pranz la cantina cu doar €2/zi (nu e legal in Olanda ca o companie sa-ti dea masa de pranz gratuit pt ca e ca si cum te-ar plati in mancare si atunci multe companii cer o suma minuscula pt un pranz baban).
Dar ce e cel mai important e ca o sa lucrez intr-o echipa de 20 si ceva de oameni dintre care majoritatea sunt designeri, vreo 2-3 developeri, un usability specialist, 2 product manageri si un team leader (tot designer). Au multe proiecte micute, f rar au proiecte mari si mereu testeaza sa vada cat de bine functioneaza ceea ce fac ei. Daca merge bine, daca nu, nu, luat de la capat. O sa invat la greu si asta e ceea ce-mi doream. Si mai mult, e companie mare, mediu international (din cei 5 oameni pe care i-am cunoscut la interviurile din Amsterdam, doar 2 erau olandezi, iar tipa pe HR era americanca, pana si tipa de la receptie era italianca) si de asta ma bucur mult. Pana acum am lucrat in companii micute si olandeze, e cam timpul sa incerc si altceva
Leave a Reply