N-am inteles de ce se fac unii veterinari daca tot nu au nici un pic de pasiune si tragere de inima pentru animale. Eu am trei pisici si un caine. Zilele trecut, se imbolnaveste cea mai batrana dintre pisici.

Are 10 ani si cam 6 kg, deci e o pisica batrana si grasa. Cum nu prea am, timp, o chem pe maica-mea si o pun sa se duca la doctor cu ea. Asta, de lene, nu se duce la doctorul la care ma duc de peste 15 ani si nici una nici doua, se duce ea la o doctorita veterinar mai pe aproape de casa. Tipa e paralela cu meseria si ca sa n-o mai lungesc, mai rau i-a facut pisicii. In concluzie m-am dus cu bietul animal; la dr meu iar acum pare sa-si fi revenit. De ce spun toate astea?

Acum 3 ani, mi-a murit prima cockerita pe care o chema tot Rita. Era batrana avea 14 ani. Ar mai fi trait dar o afectiune ascunsa a macinat-o pe interior si ne-am dat seama prea tarziu. Dea lungul vietii ei a mai fost bolanva si pe atunci nu stiam de dr Radu Ionescu de la Isravet. Ideea e ca la cati doctori am umblat cu ea, niciunul nu a fost in stare sa o puna pe picioare.

Doar el a fost singurul care s-a purtat ca un veterinar adevarat, plin de compasiune si extrem de priceput. Dupa prima vizita la el, Rita a ajuns acasa si asa bolnava si slabita de 6 zile cat nu mancase, s-a dus la castronul ei si a luat cateva bucatele de friptura. De ce Radu a stiut ce sa-i faca intr-o singura consultatie iar ceilalti doctori au chinuit-o cu inutile si scumpe perfuzii. Dupa incidentul acela cainele meu a mai trait 8 ani. Povestea e asa: Radu e veterinar.

Sotia lui la fel. Amandoi impart acelasi cabinet, Isravet, pe undeva vis a vis de spitalul Gomoiu. Ea e dimineata, pe el il gasesti dupamiaza dupa 17. Dimineata pe tura ei este pustiu efectiv , iar dupamiaza de la 17 pana la 20 se blocheaza straduta de masini iar curtea e arhiplina de animale si stapani. Bietul doctor cand ajunge la cabinet face slalom printre pacienti. Concluzia? Va las pe voi sa o trageti.

Tema de bază a țăranului român

Stateam așa, leneșa si prospectam circul de la tv. Treceam cu grație de la un canal la altul, cand ochii mi-au picat pe Etno tv. Oh, my eyes, my eyes! Mai oameni buni, am stat de curiozitate sa ascult o cantare a unui gurist cu haine dubios de kitchoase. Si am avut o revelaţie: laitmotivul acestui popor este băutura. Ce dușmani, ce valoare, nimicuri in ploaie.

Nu, bautura e baza. Lasand la o parte mizeriile de versuri, pe baza de cât pot să beau, mi-am dat seama ca de fapt treaba asta cu băutura ne caracterizează. In toate cantecele se proslaveste capacitatea de a bea. Eu daca nu beau sunt intrebată deseori dacă sunt bolnava sau pocăita. Și sunt femeie. Un bărbat care nu bea bănuiesc ca evun fel de outsider, de paria.

Cred că asta ne caracterizează mult, pe noi ca popor, pe țăranul care zace ascuns sub chipul unui orașean manelar. Nu dati cu pietre, chestia asta cu băutura e ancestrală la noi, e în sângele nostru. See Vaslui.