De mult mi s-a pus un pitic pe creier, şi anume să intru în Cartea Recordurilor. Stăteam şi mă uitam peste recorduri şi mă gândeam ce-aş putea să bat. Într-o zi la muncă, după multe doze de suc băute, vreo 15-20, am văzut că adunasem un număr considerabil de cheiţe. Bine, vorba vine considerabil, erau vreo 10. Imi zice un coleg, în glumă: “Ce faci mă, vinzi cheiţele la fier vechi ?”
Atunci mi-a picat fisa. Nu, nu vroiam să le vând la fiare vechi. În momentul ăsta am vreo 600 de cheiţe. Până la 1.000.000 mai am ceva de strâns . M-a întrebat un amic care este actualul record. Sincer, nu m-am interesat. Poate nu există un asemenea record, sau poate există şi este nevoie să adun doar 1001 de cheiţe. Se poate. Însă ţinta mea este milionul.
Totuşi am zis să nu rămân doar aici. Ce-aş putea face cu un Windows Phone 8X by HTC cu procesor Dual-Core 1.5 ghz, ecran de 4.3 inci, baterie bună de 1800 de mAh şi memorie internă de 16 gb, adică faţă de ce am eu acum. Exact, aş face cumva ca să intru în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe ore jucate în continuu pe telefon. Am verificat şi recordul pentru calculator este de 135 de ore şi 50 de minute. Recordul pentru telefon…o să fie bătut de mine .
Ce rost ar avea să-l folosesc pentru chestii generale, gen Twitter, Facebook, muzică, 3 poze făcute brazilor împodobiţi din centru sau mail. Toată lumea foloseşte smartphone-ul pentru treburile astea. De ce să nu-l folosesc pentru altceva.
Acest articol este scris în cadrul programului Orange Smartphone Testers însă ce-am scris cu două paragrafe este cât se poate de adevărat .
O noua revolutie ?
Update : Asta este filmarea în care Serban a fost săltat de către jandarmi şi dus la dubă. În ultima parte, când nu se mai vede, telefonul era în buzunar. Dacă sunteţi atenţi veţi auzi că este întrebat de un jandarm din ce galerie face parte.
Restul găsiţi aici, sub titlul EVENIMENTE – Proteste 14 ianuarie 2012
În seara asta, prietenul meu Şerban Păun a fost bătut de jandarmi pentru că a avut tupeul să filmeze jandarmii care pur şi simplu măturau oamenii de pe stradă pentru a restabili ordinea publică. Eu am scăpat mai ieftin, am primit doar un baston în burtă. Norocul meu a însemnat ghinionul unui băiat, care de frică, a vrut să între în cazinoul de la Universitate.
Înainte cu 2 ore a transmis live din Piaţa Universitatii. Aproape 500 de oameni au văzut live ce se întâmpla acolo. Ştiu asta pentru că eram lângă el. Şi fără nici un fel de modestie o spun, cred că am fost cam singurii din s.m. care am fost acolo. Şi nu, nu suntem nici martiri, nici nu vrem expunere în felul ăsta. Mulţumesc eu în numele lui (el o s-o facă în momentul în care o să ajungă la un calculator şi o să scrie) pentru toate rt-urile, pentru comentarii, pentru susţinere.
Mâine o să fie un nou protest. Dacă jumate din cei ce au privit transmisia făcută de el vin mâine în Piaţă, şi îşi mai conving 2-3 prieteni să iasă în stradă, înseamnă ceva.
p.s.: filmele în care a fost săltat vor fi postate mâine pe youtube. vor apărea şi aici imediat.
p.s.2: articolul este scris de pe telefon aşa că îmi cer scuze de pe acum pentru eventualele greşeli.
Leave a Reply