Pentru cine nu a fost la concertul lui Jack White de la București, de aseară, trebuie să subliniez că nici n-am cum să fiu un fan ambetat de glam, lumini și efecte speciale, pentru că nu au fost. Nici de afirmația lui JW legată de frumoasele femei din România, pentru că a făcut-o în dorul lelii. (Da, a rostit-o cu subiect și predicat.)

Ar fi o singura variantă: de intensitate. Concertul a ținut două ore în capăt și a durat cât pentru oamenii muncii. A început pe la 20,20, cu o întârziere mai mult decât decentă la un asemenea eveniment. Pe bilet ora de start era 20, iar la 22,30 sala principala a Romexpo era aproape goală.

Bine, ea n-a fost niciun moment plină în timpul spectacolului. Pe de o parte, acest lucru este trist. Pe de altă parte, muzica a fost doar pentru fani și un concert JW nu este locul unde să fii văzut. „Nu ne-au lăsat ăștia să ne facem selfie cu artistul”, ar fi putut suna replica unui întâmplat pe la concert, pentru că nu ne-au lăsat. Ne-au dat bilete speciale în care ne-au cerut să nu filmăm, iar cine o făcea era urmărit de un laser verde, care arăta acuzator în atmosfera albastră a decorului și a outfit-urilor de pe scenă.

Chiar și așa, o asemenea declarație ar fi fost dizgrațioasă, pentru că nu a fost un concert de hit-uri, ci o manifest despre „Lazaretto”, albumul lansat de JW pe 10 iunie – origini, influențe și extravaganțe.

Okei! JW a cântat „Lazaretto”, „Would You Fight For My Love” și „Seven Nation Army”, dar și „High Ball Stepper”, „We’re Going to Be Friends”, „Freedom at 21” și „Temporary Ground”. Adică un concert pe care un ne-fan l-ar fi declarat plicti și de la care ar fi plecat.

Fanii n-au făcut așa ceva. Nu că n-ar fi îndrăznit, dar n-a fost cazul. Când atinge JW o chitară, aceasta începe să scoată niște sunete, care te leagă de scenă. De bună voie! A și să-l ascultați la pian.

Pentru mine a fost prea puțin. Eu aș mai fi stat să ascult încă două ore de rock, alternative, country, blues, rock&roll, ceva punk și o adiere de indie. Doar că artiștii erau sigur obosiți după cum s-au dedicat pe scenă. Yap, nu doar muzica a fost pentru fani, ci și implicarea în spectacol a lui JW și a trupei lui.

Emoționant a fost că au purtat banderole negre pe mâna stângă în memoria lui Isaiah „Ikey” Owens, care a decedat din cauza unui atac de cord, la mijlocul lunii octombrie, în timp ce trupa era în turneu în Mexic.

Eu am două regrete. Voiam musai „Love Interruption” și „Sixteen Saltines” (Cum ar fi fost să sune la Romexpo „who’s jealous, who’s jealous, who’s jealous, who’s jealous of who?”). Poate trei. Și „I’m Down”. Ba nu, patru. „I’m Shaking”, ca să fie cu frișcă și cireașă, că tocmai ne-a vizitat „frumusețea” (yap, tocmai i-am oripilat pe toți realiștii, pentru că beneficiez de tastatură).

Fără luptă, iertarea se arată mare, albastră și frumoasă

Am scris iertarea, nu uitarea, special pentru următoarele trei șlăgăroase care ne vor zdrăngăni urechile în acest an. Alabama Shakes when Florence+The Machine revels an Incubus.

Albumele anunțate și cele lansate în prima lună a acestui an mi-au dat fiori de groază. Mai mai că 2015 se anunța un balans compromițător al lui 2014. (Acesta constituie un motiv suficient să trăiești, câteva luni, cel puțin, într-o leprozerie, de-atunci și de-acum.)

Totuși, realitatea nu este atât de dramatică. De cele mai multe ori, doar ni se pare – nicio decizie luată în gând nu este definitivă. Cu atât mai puțin, în acest an. Începutul lunii februarie ne-a adus câteva promisiuni, pe lângă cele știute, care, per total, au toate șansele să ne încânte, în luni care urmează.

Alabama Shakes vine pe piață cu un nou album, „Sound&Color”, în a doua parte a lunii aprilie. Au început dezvăluirile noilor sunete cu „Don’t Wanna Fight”.

Florence and The Machine se pare că va pune pe piață un nou album, în 2015. Deocamdată, a publicat doar un clip promițător și o piesă, sau început de piesă, care ne facem să ne (re)gândim – „How Big How Blue How Beautiful”.

Incubus fac și ei promisiuni (like’a „Promises Promises”) de un nou album, cu single-ul „Absolution Calling”. Ei au ceva mai sigur: la sfârștul lunii martie, lansează un nou EP, „Trust Fall”.