Jack White: Three your tongue, eyes and ears

N-am greșit titlul. Cel de-al treilea bărbat a publicat nu unul, ci trei videoclipuri într-unul singur. Nici aici n-am greșit. Experiența te va face să trăiești altfel muzica.

De-obicei, nu prezint videoclipuri, dar noua rețetă – nu, nu știu să prepar guacamole, dar promit să încerc (!), pentru că îmi plac divele, urăsc dramoletele și aș vrea să învăț să croșetez, ca să câștig niște bani cinstiți – de succes a lui Jack White (n.a. – casa de producție a artistului se numește Third Man Records, de la pasiunea lui pentru cifra trei, apărută pe vremea când făceam mobilă) mă face să încalc această regulă.

De ce? Pentru că videoclipul pentru „That Black Bat Licorice”, publicat pe 18 februarie, nu este un clip, ci sunt 3.

Dacă apeși Play, vizionezi un desen animat dark, în stilul Queen Of The Stone Age, dar în trei culori, ale lui JW – alb, negru și albastru. Acest clip este regizat de James Blagden, care prezintă versurile.

Dacă apeși 3, ții degetul și concomitent apeși Play, vezi clipul regizat de JW.

Dacă pui degetul pe B, îl ții acolo și te atingi de Play, rulează clipul lui Brad Holland, care ne prezintă un dans al capetelor disperate să scuipe licoarea din trup.

Cel mai bine poate fi experimentat clipul pe browserele Chrome și Safari. Îți poți face propriul clip, mixându-le pe cele trei.

Tips! Trebuie să derulezi clipurile înainte și înapoi, ca să vezi cum Luna, Moon, îți trasează direcția.

Dacă ar fi fost doar această invenție, nu mi-aș fi pierdut timpul să o descriu, dar „That…” este una dintre cele mai bune piese de pe „Lazaretto”, lansat în iunie 2014.

Vizonând acest clip imi dau seama că atunci când l-am declarat pe 2014 anul creativității habar n-aveam ce scriu. La fel, și cu 2015, anul libertății. Vedeam doar albumele anunțate și le știam pe cele trecute. În condițiile în care muzica inspiră și expiră doar ce îi doare și îi înalță pe oameni, departe de adevăr n-aveam cum să fiu.

Venind pe un asemenea teren, surpriza preparată – natural, fără foc, doar din lumină – de JW mi-a depășit așteptările.

De recuperare

Când te vei trezi mâine – dimineață, la prânz sau mai pe (s)zară, vei ști că ai intrat în Noul An, pentru că este liniște. Atâta liniște că îți poți auzi gândurile. Nu le auzi pentru că restul gândesc, ci tocmai pentru că nu o mai fac. Consideră că au făcut-o printre sarmale, pește, pișcoturi și șampanie.

Ce îți mai rămâne? Să te asculți pentru că ești sănătos.

„Missing Pieces” este o piesă mai veche a lui Jack White, dar a intrepretat-o deosebit în concertul de la Viena, care a fost imediat după cel de la București și unde pare, din înregistrări, că s-a simțit foarte bine. La Viena a avut și unul dintre cele mai lungi concerte din turneul lui european de la acest sfârșit de an. Au fost 25 de piese, față București sau Istanbul unde a interpretat câte 20 de piese. În plus, la Viena, a cântat unele dintre piesele pe care le include doar în concertele speciale („Power of Love”, „Steady, as she goes”, „Missing Pieces”).

Smashing Pumpkins poartă tristețea ca pe un suvenir în valoare de milioane de dolari

Singura elegie de pe albumul cu numărul opt al Smashing Pumpkins, denumit „Monuments to an Elegy” și lansat pe 8 decembrie 2014, o reprezintă Realitatea, restul sunt explicații despre cum ar fi putut să fie bine doar dacă.

Purtată pe umerii goi, doamna R lasă urmele adânci ale evidenței, dar, privită de sub un zâmbet, răspunde, la fel, din vârful buzelor roz. În acest mod, oricât ar fi tristețea de apăsătoare, se arată doar ca o mantie rece, care te protejează de răul cel rău.

Yap. Ai înțeles perfect. Cel mai prețios sunet de pe noul album al SP sunt versurile. Ele sunt urmate de niște ritmuri de alternative – o combinație de rock, inclusiv metal, și indie, preponderent. Aproape de cele două se ține un electro gălăgios, în care există și un sentizator, care acoperă toate gamele de la umplutură până la enervare. Vedetele sunt chitara, dar nu riffurile supărate, și pianul.

Timp de aproape 33 de minute, cele 9 piese te trec prin toate conceptele care te fac să adormi târziu. Cu toate acestea, vei dormi bine. Deși nu sunt piese dificile, și nici greu de ascultat, te vor pune pe gânduri, încât după o sesiune de ascultare simți că tocmai ai parcurs câțiva kilometri de mers pe jos în stil norvegian, cu un puternic accent american: refresh!

MtaE nu este cel mai bun album al SP, dar este încă o dovadă de la Billy Corgan că tot ceea ce poți să faci ca să îi supraviețuiești doamnei R este să cauți prin cotloanele creierului o nouă fărâmă de talent. Poate nu acum, poate nici peste un an, dar dacă peste șase luni iese de-acolo un miracol de piesă. Mai poți atunci să renunți la lumea aceasta, chiar dacă nu definitiv?!

Totuși, să ți-l cumperi tu „Dorian”, dacă încă te mai preocupă tinerețea veșnică, și tu „Anaise”, dacă ai rămas la fel de drăgălașă, dar mai ales tu „Tiberius” (n.a. – cea mai bună piesă de pe album, alături de „Anti-Hero”), cel afundat în gânduri.

0 likes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *