Acestea sunt tendinţele vestimentare pentru sezonul toamnă-iarnă 2018-2019

Sezonul de vară tocmai s-a încheiat şi trebuie să ne pregătim cât mai repede pentru sezonul toamnă-iarnă 2018-2019! Este important de ştiut care sunt tendinţele în modă pentru perioada următoare şi dacă acestea se potrivesc stilului personal pe care fiecare dintre noi îl abordăm. Câteva sfaturi cu tendinţele principale în modă pentru sezonul toamnă-iarnă sunt binevenite pentru pasionatele de modă şi nu numai.

Alege să surprinzi prin stil vestimentar!

Paltoanele, jachetele şi trenciurile rămân în tendințe în sezonul următor. Fie că alegi un model la două rânduri de nasturi, inspirat din uniforma marinei americane, sau unul tip halat, cu cordon în talie, acest articol vestimentar este nelipsit din garderobă în sezonul ce urmează.

Jachetele lungi, până în pământ, dar şi cele scurte, pot fi combinate cu o fustă creion ori pantaloni de inspiraţie masculină, însă merg purtate foarte elegant, peste o rochie.

Îndrăzneşte! Adoptă o ţinută în alb şi negru.

Dungile şi carourile alb-negru, împreună cu imprimeurile animal-print, rămân în tendințe, în sezonul toamnă-iarnă 2018-2018. Imprimeul zebră a fost prezentat de Valentino, Chanel, Dior si Louis Vuitton în colecţiilele sezonului toamnă-iarnă 2018-2019.

Confort şi eleganţă. Blănurile revin în forţă!

Blănurile pufoase şi cojoacele lungi sunt nelipsite din sezonul rece! Chiar şi o simplă jachetă din blană, va da ţinutei acea notă de eleganţă pe care cu siguranţă orice iubitoare de frumos o caută.

Catifeaua, un must-have în sezonul toamnă- iarnă 2018-2019!

Catifeaua este materiarul în vogă pentru acest sezon. Rochiile lungi, din catifea care curge uşor pe corp, au făcut senzaţie pe podiumurile de modă în colecţii precum Ralph Lauren, Valentoino și Chloe. Nu ezitaţi aşadar să le purtaţi.

Adaptează cămaşa, dă-i o notă inedită, poart-o ca rochie!

Abilitatea cu care doamnele pot transforma un obiect vestimentar masculin într-unul pe care îl poate purta orice femeie, este dovedită de multă vreme. Rochia-cămaşă este dovada că acest articol vestimentar, cămaşa, a trecut de multă vreme în şifonierul doamnelor ca fiind nelipsit. Şi dacă o vreme cămaşa era purtată de către doamne în stil office, cu sacou, iată că aceasta este interpretată acum, fiind transformată în rochie, lucru ce oferă un look original şi mult confort.

Avantajul pe care îl oferă rochia-cămaşă este acela că poate fi purtată în orice împrejurare, în funcţie de stilul şi personalitatea fiecăreia. Distinsă şi elegantă, rochia cămaşă este potrivită atât la birou, cât şi pe stradă, ori chiar la petrecerile non-formale. Combinată cu accesoriile potrivite, rochia-cămaşă te poate scoate din anonimat.

Pentru zi, rochia-cămaşă poate fi purtată cu o pereche de pantaloni skinny şi bascheţi, iar pentr un look clasic, aceasta poate fi purtată cu pantofi eleganţi şi o geantă supradimensionată. Seara, alege o rochie-cămaşă din mătase, uni sau cu un print inedit, o pereche de sandale contrastante şi o geantă mică de umăr.

Cu puţină imaginaţie şi o atitudine potrivită, rochia–cămaşă poate fi secretul unei ţinute de senzaţie!

Pantalonii evazați sunt alegerea potrivită în această vară

Pantalonii evazați sunt în acest anotimp printre piesele vestimentare preferate atunci când vine vorba de pantaloni la modă. Trendul anilor 70 pare să fi revenit, iar acest lucru vine să aducă un aer retro adecvat cu vara 2019.

Deși au intrat din nou în modă încă din toamna anului trecut, în această vară găsim pantalonii evazați în mai toate magazinele, din materiale de texturi diferite, într-o gamă variată de culori. Fie că sunt din materiale fine, elegante, mai subțiri sau mai groși, ori din jeans, pantalonii evazați au împânzit strada în acest sezon.

În funcție de stilul și personalitatea fiecăreia, cu ajutorul unei perechi de pantaloni evazați ne putem crea diferite ținute. Pentru adeptele stilului office, pantalonii evazați pot fi asortați la o cămașă, un sacou și o pereche de pantofi cu toc. Dacă preferați stilul boho-chic, poartă-i cu o bluză gipsy, sau cu o cămașă retro, alături de o pereche de pantofi cu toc din lemn. Stilul sport poate fi adaptat și el pantalonilor evazați, alături de un tricou și o pereche de teniși.

În funcție de forma corpului, pantalonii evazați sunt fie cu talie joasă, fie cu talie înaltă. Sunt eleganți, feminini și dacă sunt aleși cu atenție vor accentua discret linia corpului, făcând picioarele să pară mai lungi.

0 likes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *