Vorbeam luni cu nişte colegi de la facultate despre un anume Nicuşor Dan, care candidează pentru Primăria Bucureştiului. Până să-mi spună ei cine e şi cu ce se ocupă, nu auzisem de el, iar când auzeam de numele Nicuşor mă gândeam imediat la Nicuşor de la Brăila (personajul autentic, nu ăla din pseudo fosta emisiune de comedia a lui Bendeac). Şi mă întrebau de ce nu-l susțin, sau măcar de ce nu vorbesc despre el mai departe. Am citit pe un pliant cine este, ce-a făcut şi ce vrea să facă.
Şcoală au şi alții
La prima vedere este un om deştept, cu un doctorat in matematică, obținut la Universitatea Paris XIII. Pe de altă parte însă, Emil Boc este doctor în științe politice și filozofie politică. A studiat (în regim de bursă) pe la Universitatea din Pittsburgh, Universitatea din Virginia, Universitatea din Bruxelles și din Nottingham; Elena Udrea este doctorand în științe militare iar Daniel Funeriu are ca domeniu de expertiză chimia, cu doctorat obținut la Universitatea Louis Pasteur, Strasbourg, cu titlul ”Multiple-Subroutine Self-Assembly: a Concept for the Generation of Discrete, Nanoscale Architectures”. (citiți aici un articol mai amplu)
Se pare că mai toți politicienii sunt doctori în ceva, ceea ce înseamnă că sunt deştepți. Păi să-mi fie cu iertare, dar până acum nici unul nu mi-a lăsat impresia c-ar excela în ceva constructiv. Căci la furt, la tupeu şi la nesimțire sunt aşi.
Având in vedere aceste aspecte, oricât de bine ar fi intenționat Nicuşor Dan, nu pot să nu-l pun lângă ceilalți parlamentari/deputați/senatori sau ce-or fi ei. Niciodată nu i-am diferențiat. Faptul că este independent, că-şi face campania doar din donații şi că nu are parte de susținerea unui partid politic nu mă încălzeşte cu nimic. Politica este o curvă, iar eu nu am certitudinea că el, după ce va primi fotoliul de primar al oraşului, nu se va agăța de un partid anume, pentru a-şi satisface propriul interes.
Vedeți voi, după 22 de ani de aşa zisă democrație, un om implicat în politică, şi dacă are intenții bune, răzbeşte foarte greu. Pentru că lumea s-a cam săturat de minciuni, de hoți, de nesimțiți şi-n general s-a săturat să fie futută-n gură pe față. Poate că el chiar vrea să facă ceva pentru Bucureşti, dar ce garanție am ? Ştiu, n-am nici o garanție, totul este ca la ruletă.
Planuri de viitor
Din ce țin minte, pe pliantul lui scria că vrea să rezolve problema câinilor maidanezi. Mno, au încercat si alții s-o facă şi n-au reuşit. Atât timp cât vor exista asociații de cretini, gen Cuțu-Cuțu, si babe isterice cu perfuzii în cap care vor apăra bietele suflete, nu se va face nimic. Sterilizarea şi păstrearea lor în padocuri pe perioadă nelimitată nu reprezintă o soluție. Vreți o soluție reală şi bună: păstrearea lor în adăposturi timp de 7 zile. Dacă după 7 zile nu-i adoptă nimeni, asta este, viața-i crudă. De ce n-are nimeni curaj să propună soluția asta ? Pentru că ştie că pierde din start voturi. Toți vor să-i țină în adăposturi, nimeni nu spune cât timp. Pentru că javrele alea stau în adăposturi pe banii bucureştenilor. Care bucureşteni nu cred că asta îşi doresc. Eu unul prefer să am o bancă în plus în parc decât un câine într-un țarc. Vizavi de această problemă ar mai fi o soluție, şi anume eutanasierea lor de către populație. Iarăşi este o soluție reală, salamul prăjit asezonat cu otravă de şobolani este criminal de bun pentru câini. Mai ales dacă ai prin zonă o haită de 10-15, toți hrăniți de aceleaşi babe demente.
O altă soluție propusă de candidatul la primărie Nicuşor Dan se referă transportul în comun. Bine că aici are idei realiste, nu fanteziste, cum are Prigoană. Benzi unice pentru autobuze şi troleibuze şi afişarea orarului în stații. Chestia cu orarul este bună, pentru că nu mai stai ca animalu’ în stație o viață până vine maşina. Am asta în Sibiu, în 2008. Adică acum 4 ani. Este doar un mic aspect pe care nici Oprescu nici Videanu nu l-au luat în calcul. Deh, unul era ocupat cu bordurile, altul cu cârnații. Cât despre benzile alea unice, hai să fim serioşi. Când o să fim un popor educat şi civilizat şi când o să ştim să dăm prioritate maşinilor de salvare sau de pompieri, atunci să ne aşteptăm la benzi unice pentru autobuze si troleibuze.
O altă chestier era legată de şoseaua de centură a Bucureştiului. Întrebarea mea ar fi: care centură ? Că drumul ăla aminteşte că acolo este o şosea de centură doar prin prisma curvelor care-şi fac meseria cu drag şi spor. În rest aia este doar o altă strada care din întâmplare este de jur împrejurul oraşului.
Restul ideilor şi soluțiilor le găsiți la el pe site.
Da’ nu dai şi mata un pix
Când eram la liceu, în calsa a unşpea, am stat la un cort pentru ca face campanie pentru Onțanu, la sectorul 2. Pe lângă deja vestitele pliante de toate formele şi mărimile, la mare căutare erau obiectele palpabile: brichetele, insignele, tricourile sau pixurile. Onțanu n-a dat găleți la vremea recpectivă, dar ăla de la PNG a dat. Ați spune că sunt oameni amarâți care au nevoie de un tricou sau de un pix. Ok, dar pe insigne de ce era bataie ? Orice era moca era bun. Tricourile se dădeau ca pâinea caldă, unii chiar şi le rezervau cu câteva zile înainte de-a fi aduse, să fie ei siguri că nu ratează ultima colecție. Mulți aşa au trecut prin vara respectivă, cu tricouri roşii sau albe (pe vremea aia era la PSD). Şi marea majoritate erau oameni normali, nicidecum amărâți, pensionari sau nevoiaşi.
Deci dragă domnule canditat, nu vorbesc din cai verzi pe pereți, vorbesc din ce-am văzut de-acolo, din spatele măsuței din cort: dacă nu dai şi dumneata un pix, o insignă, o atenție, o măslină, cam greu cu voturile. Ca să nu mai vorbesc de găleți, biciclete, telefoane sau bani.
Dacă n-o să ne dezvățăm de acest prost obicei, de-a pune ştampila după ce-am primit o ciungă, nu vom realiza nimic. Suntem un popor de milogi, care se bucură la o ciucalată. Pentru un kil de zahăr şi-o pungă de prezervative am fi în stare să ne dăm şi sufletul. Încă n-o facem şi mi-aş dori să nu se întâmple lucrul ăsta niciodată. Dar la cum stau lucrurile… Nu, votul obligatoriu nu reprezintă o soluție.
Leave a Reply