Purcica – jocul copilăriei mele

Când eram copil şi-mi petreceam verile în Funny Ville, posibilitățile de distracție erau nenumărate. Dacă nu mergeam la gârla “La Gard”, dacă nu mergeam “La Teren” sau “La Movilă”, jucam Purcica sau Poarca.

Purcica este un joc de-al locului, cred. Spun asta pentru că la țara cealaltă unde am copilărit nu jucam jocul ăsta. D-aici trag concluzia că este ceva local inventat de strămoşii urbei. Totuşi, dacă şi voi ați jucat asta vă aştept cu un comentariu mai jos.

Purcica a fost jocul copilăriei mele. Era un fel de baseball doar că noi nu ştiam ce-I aia baseball. Aveai nevoie de nişte bate confecționate din castani sau salcâmi, de-o conservă de pateu d-aia mare, de mult entuziasm şi de pace sufletească pentru momentul în care îți luai o conserva-n cap, o bâtă pe cârcă sau una la gioale. Ca să vă faceți o idee, vă fac un desen, pentru că-mi este mult mai uşor, al terenului de Purcica.

Bun, se trăgea la sorți şi se alegea unu care să stea la jir. Nimeni nu-şi dorea să înceapă aşa. Pentru că aveai şansa să nu mai scapi, şi atunci aveau parte de toată distracția cei care păzeau cicărdăul. Dacă aveai ghinionul să pici, trebuia să arunci conserva de la jir direct în cicărdău. Sau măcar să încerci. Cei care-l păzeau trebuiau să dea cu bâtele în conservă şi s-o îndepărteze de groapa cea mare. După ce nimereai conserva trebuia să fii pe fază şi să întingi în groapa ta, pentru că altfel, dacă aruncătorul era mai rapid ca tine şi îți întingea în groapă, tu trebuia s-o iei de coadă şi să te întorci la jir. Cei care păzeau cicărdăul aveau dreptul să pleznească conserva aia până puneai tu, cel ce aruncai cu ea, puneai bâta pe ea. Partea naşpa, sau frumoasă, depinde de care parte a baricadei te aflai, a jocului, era că prindeai o lovitură bună şi trimiteai conserva la dracu-n praznic, iar ăla trebuia să arunce de acolo. Bine, dacă o dădeai în vreo curte sau ceva, primeai clemență din partea grupului şi aveai dreptul să arunci de lângă gard. În momentul în care reuşeai să bagi conserva în cicărdău, trebuia să întingi în altă groapă decât cea pe care o aveai tu. Dacă nu erai suficient de rapid, locul tău era la jir.

Cam astea ar fi regulile jocului. Sigur, în loc de conserve mai foloseam şi bidoane de ulei de maşină pentru că erau mai rezistente. Puteai să dai cu bâta-n el până nu mai puteai, să spărgea foarte greu. O conservă o puteai strica şi după prima lovitură, dacă o loveai direct pe mijloc.

De cele mai multe ori jocul se lăsa cu câte o bâtă pe cârcă sau la gioale, pentru că inevitabil cineva se oftcia, sau trişa, sau warevă, făcea ceva ce altuia nu-i convenea. Sigur, şi dacă-i plezneai conserva aia şi se oprea în capul vreunui coechipier, îl întrebai p-ăla dacă e bine abia după ce aveai o distanță considerabilă față de el, căci altfel se lăsa cu bate pe cârcă. Dar astea erau cazuri isolate, şi de multe ori se aplanau repede, că na, eram copii şi ne împăcam la fel de repede cum ne certam.

Tin minte că într-o vară, după vreo lună de stat la țară, am încercat să implementez jocul ăsta şi țăranilor de la Bucureşti. Credeți c-am reuşit ? Nici o şansă nu mi-au lăsat să le explic.

0 likes

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *