Şi-ţi vine să te caci în ea de ţară

Ţară europeană, cu pretenţii de civilizaţie. Ţară în care ai vrea să trăieşti şi să-ţi faci un viitor. Ţară care să te sprijine şi care să se intereseze de tine şi de problemele tale. Ţară care în general să te facă să vrei să trăieşti aici şi peste 10 ani.

Să te caci în ea de ţară. Asta nu-i ţară. Asta-i bătaie de joc. Este un film de comedie cu actori de mâna a doua. O comedie atât de prostă încât nici nominalizarea la Zmeura de Haur n-o prinde. Poate la Mămăliga de Tablă (când a jucat România cu Bulgaria la preliminariile CM sau CE, Hristo Stoichkov ne-a numit mămălichi. credeţi cumva că a zis ceva greşit ? eu cred că a avut perfectă dreptate).

Dar de ce sunt aşa revoltat ? Plm, n-aş avea nici un motiv, doar c-am citit asta astăzi. Da, roşia cu capişon (mi se pare mai amuzant, sper să nu se supere) trece prin nişte chestii prin care nu doresc nimănui să treacă. Spun asta pentru că şi bunică-miu a avut o răceală din asta uşoară, ce poartă numele de Alzheimer. Ştiu cum este să vorbeşti cu un om şi să-ţi dai seama că de fapt omul respectiv este în lumea lui.

Ştiu cum este să-i spui unui om de 80 şi ceva de ani: “Acum mănâncă, acum lasă lingura, acum bea apă, acum hai la somn.” Un copil mic înţelege mai repede ceea ce-i spui. Un bolnav de Alzheimer este un caz pierdut din start. Pentru că stai şi te uiţi la el şi vezi cum se transformă într-o legumă, vezi cum se atrofiază şi cum începe s-o ia pe arătură, iar la final trage cortina.

Ştiu că exprimarea este de plastic, dar nu vreau sa fiu sentimentalist sau pisicos.

Din fericire, dacă aş putea spune aşa, mama n-a trecut cu bunică-miu prin bătaia de joc prin care trece Andreea. Cu toate astea abuzul de care are ea parte mi se pare strigător la cer. Sigur, Alzheimer este mai mult o răceală, trece şi cu nişte Paracetamol.

Închei cu o întrebare: cât mai merită să stai în ţara asta ? Vă întreb pe voi.

Despre asta mai citiţi aici şi aici.

Oare cum o fi vremea în Australia ?

Sfaturi pentru liceeni

Mă gândeam să scriu un articol asemănător zilele trecute, când mă apucase nostalgia, dar îmi era cam lene. Apoi am găsit articolul ăsta şi am zis să scriu şi unu’ mai pozitiv, după ăla nu tocmai pe plus despre România.

Primul lucru pe care l-am avut în cap când am aflat la ce liceu am intrat, a fost să exclam: wow ce tare, e departe de casă. Pentru că era la mama dracu’ şi ştiam că mama urma să treacă mai rar pe la şcoală . Bine, vorba vine departe, sunt 5 staţii de metrou, dar îi era peste mână să vina chiar tot timpul. Şi-n al doilea rând pentru că ştiam că urmau 4 ani, cei mai frumoşi, de şcoală. Au trecut 5 ani de la clasicul prim clopoţel. Eu i-aş zice de la prima ţigară, pentru că în ziua de 15 septembrie 2006 m-am apucat de fumat. Deh, eram mare, aveam 15 ani, eram la liceu, nu eram licean în adevăratul sens al cuvântului dacă nu fumam. Tot în clasa a noua, ceva mai târziu, am tras şi prima beţie, ce-a durat 3 zile, la Buşteni. Ce sfaturi aşa da eu unui tânăr licean, de 15 ani, care abia păşeşte în curtea Liceului Teoretic X sau într-a Colegiului Naţional Y ?

 Să stea relaxat pentru că de glume proaste de început de an venite din partea ălora mai mari n-o să scape. Cel puţin la mine aşa a fost. Dar n-a fost nici o panică. Au trecut după 2 zile, era un fel de “botez”.

1. Să facă sport, mult sport pentru că e bun pentru orice. Şi pentru agăţat fete, şi pentru sănătate, şi pentru condiţie fizică. Mda, ştiu, eu n-am făcut sport, dar eu sunt leneş, ceea ce nu-i bine deloc.
2. Să viziteze mai des biblioteca, şi nu doar pentru a se ascunde de profesori, cum făceam eu. E ok să citeşti, îţi dezvolţi limbajul, imaginaţia, chestii socoteli.
3. Să se împrietenească cu asistenta de la cabinetul medical, pentru că de acolo vin cel mai uşor scutirile pentru când chiuleşti .
4. Să chiulească cu cap, pentru că este mult mai simplu să duci o scutire pentru o zi întreagă şi să zici că te-a durut (oriunde) şi n-ai avut chef să mergi la şcoală decât să lipsească la a doua şi la a patra oră de exemplu. Bat la ochi absenţele din doi în doi din aceaşi zi.
5. Să fumeze la grămadă, iar asta este valabilă în special pentru ăia mici de clasa a noua, care ar prefera să stea retraşi în loc să se bage în grupul ălora mai mari. În primul rând îţi faci prieteni şi-n al doilea rând grupul te ţine sub adăpost, pentru că dirigintele tău sigur o să se mai uite pe geam să vadă ce fac elevii lui. Şi te reperează mult mai greu într-o mulţime.
6. Să se împrietenească cu femeia de serviciu, pentru că iarna w.c.-ul este cel mai bun fumoar. Şi niciodată chiştoacele în pişoar.
7. Dacă vrea să facă sex în w.c., niciodată în buda de la acelaşi etaj cu secretariatul, cancelariile, cabinetul directoarei şi masa elevului de serviciu. Când eram eu clasa a noua, doi mai mari cu un an exact asta au făcut. Bineînţeles că tot toată şcoala se adunase ca să-i vadă p-ăia doi cum şi-o trag.
8. Clasa este sfântă, şi când spun asta mă refer la chiulul în masă. Eu muream de otfică pentru că de fiecare dată se găsea măcar un deştept să spună că el n-are notă, sau are absenţe prea multe sau whatever. Şi o dată cu el se găsea şi altul, şi altul şi uite aşa bulgărele de zăpadă.
9. Să nu se apuce de fumat, pentru că deşi i se poate părea mişto, mai târziu o să-i pară rău. După anii de liceu, nu regret nici corijenţele la fizică şi la economie, nici alea 11 puncte scăzute la purtare din calasa a zecea, nici faptul că mama venea mult mai des decât m-aş fi aşteptat să vadă colecţia mea de note mici nu mă mai deranjează acum. Regret însă că m-am apucat de fumat şi că am ars atâţia bani în toţi anii ăştia.

Cam astea ar fi sfaturile mele pentru unu’ d-ăsta mic de 14-15-16 ani care acum intră pe poarta liceului iar eu dacă mâine aş avea 15 ani şi aş fi clasa a noua, exact sfaturile astea mi-ar plăcea să le primesc. Ah, şi încă ceva: 4 ani trec imediat.

Şi pentru că este o leapşă, o dau şi eu mai departe lui Serban, Daniel şi Denisucăi .