Să fim consecvenţi!

Este foarte important în educarea copiilor să nu negociem cu ei regulile  impuse şi să fim consecvenţi. Greşelile copiilor nu trebuie ignorate, indiferent de starea de spirit pe care o avem noi, părinţii pentru că de multe ori, când suntem bine-dispuşi le trecem cu vederea.

Dacă părinţii nu sunt consecvenţi, copilul va crede că sunt imprevizibili şi că deciziile lor sunt în funcţie de dispoziţia pe care o au în acel moment. Dar dacă noi ne respectăm principiile, copilul va şti că un lucru greşit e aşa tot timpul. Astfel, părintele câştigă încrederea copilului, dându-i mai multă stabilitate.

În general, copiii profită de orice situaţie şi îşi pun părinţii la încercare, mai ales când mai sunt şi alţi oameni prin preajmă sau când văd că mama şi tata au păreri diferite. Tocmai de asta, părinţii trebuie să discute în contradictoriu în particular, nu de faţă cu copilul. În faţa lui, trebuie să facă front comun, iar copilul să fie conştient de faptul că ei nu pot fi manipulaţi în nici un fel.

La fel de important este să-ţi respecţi promisiunile făcute copilului. Eu îmi aduc aminte că maică-mea ne promitea în fiecare iarnă că la vară ne duce la mare. Şi ştiţi când am văzut marea? La 20 de ani, cu soţul meu.)  Nu mă durea că nu ne ducea, că ştiam că nu are bani, ci mă durea că făcea promisiunea aiurea şi noi ne făceam speranţe deşarte, în fiecare an.

Din păcate, apropo de poză, de multe ori copiii sunt mai maturi decât părinţii.

Să creştem copii independenţi

Fiind mamă de băiat cred că vă daţi bine seama ce dificultăţi întâmpin în a rămâne cu picioarele pe pământ. O spun pentru că dacă stai să compari, mamele de băieţi au mult mai puţine lucruri de făcut şi mai puţine probleme în creşterea copilului, însă, în mod ciudat toate au pretenţii majore când vine vorba de băiatul lor. Toate-l văd ca pe-un soare rupt din stele. Dacă nu mă credeţi, ia uitaţi-vă mai atent la soacrele voastre …

Ei bine, dacă eu mă bucur de un soţ care găteşte, ştie să sorteze hainele în maşina de spălat şi să o pornească, ştie şi e singurul din casă care foloseşte mopul pentru că eu nu-l suport (etc…), când mă gândesc că şi fiu-meu trebuie educat aşa, numai o doză majoră de stăpânire de sine mă mai ajută. Pentru că deşi mi se pare foarte normal ca treburile familiei să fie împărţite la doi, uneori infatuarea tipic mămicească îşi trimite drăcuşorul şi mă face să cred că fiu-meu e cel puţin doctor în ceva şi nu se cade să-şi moaie mâinile în vasele murdare.

Mă pregătesc intens pentru momentul în care îmi voi cunoaşte nora. Soacra mea, săraca, era să facă apoplexie când m-a auzit spunându-i la fiu-su: “măi, însurându-te nu te-ai mutat de la o mamă la alta; aşa că dacă vrei cămăşi călcate … ia fierul de călcat”.

Pentru că în secolul 21 nu se face ca un bărbat să mai creadă că femeia stă la cratiţă şi el la televizor cu berea-n faţă, am început cu paşi mărunţi educarea spre independenţă.

Hainele

Nu mai ţin minte exact de când, însă de cum a putut să se îmbrace şi să se dezbrace singur, eu nu l-am mai îmbrăcat. În fiecare dimineaţă îi pregătesc hainele, se îmbracă singur şi-şi duce singur pijamaua sub pernă. Când vine de la grădiniţă schimbă hainele de grădi cu unele de casă şi le aşează frumos împachetate (vorba vine, nu le împachetează frumos, dar cu timpul vine şi asta …) pe speteaza unui scaun, iar seara se schimbă în pijama şi pune lenjeria de corp în maşina de spălat. Pantofii trebuie să şi-i pună singur în dulapul de pantofi.

Jucăriile

Fără excepţie, în fiecare seară jucăriile se aşează frumos pe rafturi, mereu în aceeaşi ordine şi pe sortimente (ăsta e un fix de care nu m-am putut dezbăra eu; ştiu că n-ar fi trebuit să i-l creez, dar nu mă pot abţine); cărţile vor fi aşezate la dungă. Când plecăm undeva îşi face singur bagajul de jucării. La fel şi bagajul pentru înot sau cel de luni pentru grădiniţă.

Toaleta de seară

Toaleta de seară nu înseamnă numai duş şi spălat pe dinţi, ci şi pusul tuturor lucrurilor folosite la locul lor.

Bugetul

Aici n-aş fi cea mai potrivită persoană să-l învăţ ceva, eu însămi fiind o bombă cu ceas când am portofelul sau cardul cu mine, însă  în prima fază am creat puşculiţa. Din care puşculiţă nu strânge doar pentru jucării, ci şi pentru mofturile zilnice, pentru teatrul de la grădiniţă şi uneori chiar şi pentru pâine.

Am lăsat la o parte deocamdată dusul farfuriilor la chiuvetă, făcutul patului şi ştersul prafului pentru că e prea mic.

Din categoria independenţă mai fac parte: alegerea hainelor, mersul singur după mici cumpărături (nu funcţionează şi la Timişoara pentru că are de trecut o stradă pentru asta şi mi-e teamă încă; dar la bunici, într-un oraş mic de provincie, da). La semafoare şi la treceri de pietoni îl las să decidă singur când trecem. Şi va urma: călătoritul singur (eu am călătorit singură cu trenul de la 9 ani până la bunici).

Am uitat ceva?